”Pensiile noastre nu sunt un privilegiu, sunt un drept câștigat prin sacrificii”
Câteva zeci de persoane cu dizabilități, reprezentanți ai Federației Consiliul Național al Dizabilității din România, Alianței Naționale pentru Boli Rare din România, Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Ligii Naționale a Organizațiilor cu Personal cu Handicap din Cooperația Meșteșugărească, Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, ai altor organizații și autoreprezentanți au protestat ieri în fața Guvernului României.
Pensionarii cu dizabilități care au beneficiat de stagiul de cotizare contributiv redus, conform legilor anterioare, au primit recent decizii din care rezultă că pensile lor recalculate sunt mai mici cu procente între 50% și 80%.
Noile modificări legislative din Legea nr. 360/2023 anulează recunoașterea unui stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilități.
Această lege introduce o formulă de calcul care are la bază aplicarea unui stagiu de cotizare uniform de 25 de ani, fără a ține cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilități grave și accentuate, ceea ce produce o diminuare semnificativă a pensiilor acestor persoane.
”Să se gândească şi la drepturile noastre, să gândească la faptul că pensiile reduse nu înseamnă o decizie bună, mai ales când vorbim de persoane cu dizabilităţi. Încercăm să contribuim pentru că atât timp cât suntem în câmpul muncii plătim contribuţii, plătim asigurări de sănătate, plătim asigurări sociale. Dar se pare că faptul că nu mai sunt perioade de contributivitate diferită pentru persoanele cu dizabilităţi face ca după 20 de ani de muncă să ieşi cu 800 lei pensie, în condiţiile în care un venit social e undeva la 1.200 lei. Cu siguranţă în condiţii date, probabil multe dintre persoanele în grad de handicap grav nu vor dori să mai muncească şi probabil vom deveni asistaţi social, dacă guvernul crede că e vreun avantaj pentru autoritate să fim mai mult asistaţi sociali decât să fim în câmpul muncii” a afirmat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice.
La fel de grav este că, persoanele cu dizabilități care se vor pensiona în baza Legii 360/2023 și vor beneficia de stagiul redus de cotizare, vor avea pensii mai mici ca indemnizația socială de 1200 lei.
Aceasta este o problemă socială semnificativă, deoarece nu doar că descurajează integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, dar și subminează recunoașterea eforturilor acestora de a participa activ în societate.
Mai mult, se produce înghețarea pensiilor la valoarea din 31 august 2024 și lipsa oricărei indexări pe o perioadă de 10-15 ani, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la o viață demnă și a principiului echității sociale. Persoanele afectate, în special cele cu handicap grav, vor fi puse într-o situație economică și socială extrem de dificilă, pierzându-se orice recunoaștere a efortului lor de a participa activ la societate, în ciuda limitărilor fizice sau mentale.
La finalul protestului, a fost depus la Guvern un document cu următoarele propuneri de modificare a Legii 360/2023:
Transformarea pensiei în plată în puncte, exclusiv pentru pensiile diminuate după recalculare, după modelul Art. 154 (2); modificarea Art. 88, alin 2 și 3 prin atribuirea de un punct suplimentar pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap, respectiv deficiență vizuală gravă, pentru persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a) și art. 53 și 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap pentru persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. b).
În cadrul întâlnirii dintre CNDR și premierul Ciolacu, din data de 30.08.2024, reprezentanții Ministerului Muncii și premierul Marcel Ciolacu au afirmat că nu permite Comisia Europeană modificarea Legii 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii
” Prin urmare, ne-am adresat Reprezentanței Comisiei Europeane în România. Pe lângă faptul că suntem încurajați să continuăm dialogul cu autoritățile române, pentru a identifica posibile soluții la aspectele specifice ridicate în petiția noastră, am aflat ceea ce știam și anume că „este responsabilitatea statului membru, în acest caz România, să decidă asupra conținutului specific al reformelor”. Protestul din data de 16 septembrie din fața Guvernului s-a desfășurat într-o atmosferă sumbră, asemenea unei înmormântări ca simbol al faptului că pensionarii cu dizabilități sunt îngropați în nedreptate și suferință. Este dureros că persoanele cu dizabilități, ale căror vieți sunt deja marcate de limitări, sunt nevoite să iasă în stradă, pentru a-și apăra dreptul la demnitate. Oameni care au muncit în condiții de handicap, care au contribuit la sistemul de pensii, au făcut eforturi supraomenești să îndeplinească stagiul de cotizare contributiv prevăzut de lege și s-au pensionat la limită de vârstă, sunt ignorați și umiliți în acest mod. Merităm respect. Pensiile noastre nu sunt un privilegiu, sunt un drept câștigat prin sacrificii” a ținut să declare Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Dizabilității din România.