Veniți, la Țebea în Ardeal!

Mii de oameni sunt aşteptaţi duminică, 8  septembrie, la Serbările Naţionale de la Ţebea, unde  va fi omagiat Avram Iancu. Evenimentul va debuta cu un ceremonial religios, la biserica din localitate, unde se află şi Complexul istoric şi mormântul lui Avram Iancu.

Slujba va fi urmată de evocarea istorică a evenimentului, discursuri, ceremonia depunerii de coroane şi defilarea Gărzii de Onoare. Fiind un an electoral, la eveniment sunt aşteptaţi înalţi demnitari, înalte feţe bisericeşti, ong-uri, etc. Manifestările vor continua cu un spectacol folcloric, unde și-au anunțat participarea  nume mari din folclorul național.

Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. „Crăişorul Munților” a murit la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *