Zi de sărbătoare la Mănăstirea Lainici din Gorj  cu mare  slujbă arhierească

Poporul român s-a născut creștin, având credința și Biserica adânc înrădăcinate în ADN-ul său. De-a lungul secolelor, ortodoxia a jucat un rol central în formarea identității naționale și culturale a românilor, fiind un pilon de stabilitate și unitate spirituală. În fiecare an, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos adună mii de credincioşi, de pretutindeni la Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului. Pelerinii sosesc în număr mare încă din ajun, dorind să se roage Sfântului Irodion, Stareţul de la Lainici. Cei ce se încumetă și purced pe drumul forestier din stânga mănăstirii, străbătând câţiva kilometri prin pădure, la Schitul Locurele, aşezat într-o frumoasă poieniţă. Aici fusese iniţial serbat praznicul Schimbării la Faţă, dar cu timpul, hramul Schitului Locurele a fost adoptat şi de Mănăstirea Lainici.

Tradiţia monahală de pe Defileul Jiului, cu centrul chinovial la Mănăstirea Lainici, îşi revendică o apartenenţă ancestrală, mergând chiar până în vremurile dacice. Schitul Locurele, mai sus de Mânăstirea Lainici, dar și Schitul din Poiana Pustnicului  sunt modele de viață monahală,  locuri ideale, alese de călugări pentru un mod de viață dedicat exclusiv rugăciunii, meditației și activităților religioase, trăite în izolare, față de „răutățile lumești”.

Sărbătoarea a fost statornicită ca hram al acestui schit la data de 6 august 1890, când locaşul de închinare a fost sfinţit de Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului.  Schitul a fost ctitorit de călugării Luca şi Cleopa. În decursul timpului,  aici au vieţuit oameni aleşi de Dumnezeu, mari duhovnici ai sfintei noastre Biserici, între ei numărându-se regretații Părinți Adrian Făgeţeanu și Gherasim Rotaru, un fost miner , care a viețuit mulți ani, ca pustnic în Defileul Jiului, în Munții Vâlcanului, petrecând mult timp în adâncul pădurii și într-o peșteră, până când, din dorința de a-l sluji pe Dumnezeu, i-a ridicat cu multă trudă un lăcaș de închinare, întemeind Schitul Poiana Pustnicului, cu hramul Sfântului Nicolae. A ridicat biserica, în  două luni, pe locul unde s-a nevoit un alt frate întru Hristos, în urmă cu 150 ani.

Acum, Părintele Nicolae, nepotul fostului egumen, este cel care i-a preluat nobila misiune de a duce mai departe cuvântul lui Dumnezeu și lucrul bun făcut de predecesorul său. 

Sujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită ieri, la ceas de mare sărbătoare de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Siluan Episcopul Eparhiei Ortodoxe din Ungaria,  Preasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, PS Lucian Episcopul Caransebeșului, PS Sebastian Episopul Slatinei și Romanaților alături de care, au stat un numeros sobor de preoţi şi diaconi, stareţul mănăstirii Lainici, Ioachim Pârvulescu, alţi stareţi şi stareţe monahii din întreaga Oltenie şi nu numai.

”„Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este praznicul de astăzi care ne-a înflăcărat inimile la Sfânta Liturghie, pe tonurile muzicale pe care le-am auzit. Sufletele noastre s-au înălțat la ceruri, în rugăciune de preamărire adusă lui Dumnezeu, care S-a făcut Om pentru mântuirea noastră, S-a răstignit pe cruce și a înviat a treia zi din morți. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luat firea noastră omenească pentru ca prin ea să ne curățească de păcatele străvechi, pe care omenirea le-a făcut de la căderea lui Adam. Pe toate acestea, Mântuitorul Hristos le-a cuprins în firea Sa umană. Așa cum în Adam am moștenit păcatul strămoșesc, în Mântuitorul Hristos, Adam cel nou, noi am primit iarăși slava cerească. În Adam, noi am greșit, iar în Mântuitorul Hristos ne-am îndreptat spre Tatăl cel ceresc și am revenit în iubirea părintească. Ca să ne arate Mântuitorul Hristos că El este Fiul lui Dumnezeu, în multe locuri și în multe chipuri, S-a descoperit Sfinților Apostoli. Întrucât a luat firea omenească, El S-a smerit pe Sine, pentru că această natură umană a luat-o cu toate slăbiciunile și neputințele sale. Îmbrăcându-Se în chipul și firea noastră omenească, Mântuitorul Iisus Hristos nu a încetat să fie și Dumnezeu adevărat. Deși S-a făcut Om și lumea L-a văzut în chip uman, El a rămas Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, deoființă cu Tatăl. El este în cer și pe pământ, El este Dumnezeu și Om.

TU eşti izvorul vieţii, cu lumina Ta! Dacă Mântuitorul Iisus Hristos a arătat că El Însuşi este Lumină, a vrut să ne arate că El este izvorul luminii!Din izvorul luminii suntem activaţi şi permanent suntem «alimentaţi» de această lumină, pentru că nu am putea să mergem pe mai departe în existenţa noastră, adică, atunci când văd pe cineva, eu trăiesc şi văd mai departe! Lumina aceasta, nu este doar lumina identităţii pe care o văd, mai este şi lumina iubirii, lumina cunoştinţei, lumina frumuseţii, pentru că atâtea daruri sunt în această lumină, încât, nici nu putem să ne închipuim că ne-am epuiza resursele”, a reiterat în cuvântul său, dresat pelerinilor, Întâistătătorul lăcaşelor de cult din Oltenia, Mitropolitul Olteniei, IRINEU.

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a dăruit patru fragmente din moaștele Sfântului Irodion de la Lainici. Gramatele au fost citite de Părintele Dan Camen, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei. Odoarele au ajuns la parohiile Mătăsari II din Arhiepiscopia Craiovei, Sfânta Sofia din Arhiepiscopia Bucureștilor, Văleni I din Episcopia Slatinei și Romanaților, respectiv Leicești din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, a oferit câte o raclă din lemn sculptat pentru fragmentele din sfintele moaște. Mănăstirea Lainici a fost construită între anii 1812 – 1817 şi dispune de o valoroasă colecţie de artă bisericească ce conţine icoane, obiecte de cult şi carte veche.

Biserica nouă adăposteşte moaştele Sfântului Irodion, precum şi o icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, adusă de la Muntele Athos.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl „vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti când ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi „închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire. Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl văzură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi. Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric, cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

„Sărbătoarea  noastră de astăzi , este aşezată în postul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca popas duhovnicesc înainte de serbarea Adormirii Maicii Domnului. Este un moment de reculegere, de aducere aminte de ceea ce Mântuitorul le-a arătat ucenicilor pe Muntele Taborului. Ca Praznic Împărătesc, Schimbarea la Faţă are o semnificaţie deosebită. Sărbătoarea fiind aşezată în mijlocul postului, credincioşii se pregătesc cu post şi rugăciune, uşurându-şi sufletele, să urce tainic cu Hristos pe Muntele Taborului şi să vada şi ei slava pe care Domnul a arătat-o Sfinţilor Apostoli. Noi parcurgem acest urcuş duhovnicesc cu fiecare Sfântă Liturghie, ca să ajungem la momentul desăvârşit al Sfintei Împărtăşanii. Când primim Trupul şi Sângele Domnului, suntem cuprinşi de fericirea pe care au simţit-o cei trei ucenici pe Muntele Taborului”, a conchis și Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici.

Fiecărui român, îi poate fi folositor un pelerinaj la miresele Domnului Defileul Jiului, în acele locuri binecuvântate, așa cum este și țara noastră, România, Grădina Maicii Domnului. Nu omul este cel care alege, ci Dumnezeu îl cheamă, iar această chemare trebuie să o simţi, să o trăieşti ca pe o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Înaintea bunului Dumnezeu să ne facem mai buni, pentru că bunătatea cea mai multă,  se realizează în liniștea sufletului.

În linistea sufletului se realizează bucuria, se realizează conștiința prezenței lui Dumnezeu. Și unde este Dumnezeu cu darul Său, acolo, nici un lucru nu este greu. Amin!

Prof. drd . George Adrian Dumitraşcu-Univesitatea din Craiova- Școala Doctorală de Teologie Sfântul Nicodim