Prin pachetul periodic de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană continuă demersul juridic împotriva statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației Uniunii.

Comisia solicită insistent BULGARIEI, SPANIEI și ROMÂNIEI să respecte legislația privind achizițiile publice

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României [INFR(2023)2114] și să emită avize motivate cu privire la Bulgaria [INFR(2018)2268] și Spania [INFR(2021)2171] pentru nerespectarea legislației privind achizițiile publice. Normele referitoare la contractele de achiziții publice și la contractele de concesiune (Directiva 2014/23/UEDirectiva 2014/24/UE și Directiva 2014/25/UE) trebuiau să fie transpuse în legislația internă a statelor membre până la 18 aprilie 2016. Impunând statelor membre să urmeze proceduri imparțiale și transparente, aceste directive vizează deschiderea piețelor publice către o concurență reală între întreprinderile din întreaga UE și asigurarea celui mai bun raport calitate-preț pentru achizițiile publice. Comisia se adresează acestor țări în legătură cu diverse aspecte legate, printre altele, de restricționarea drepturilor operatorilor în cazul României și de excluderea spitalelor private de la normele UE privind achizițiile publice, chiar și atunci când acestea sunt finanțate parțial din fonduri publice, în cazul Bulgariei.  Legislația spaniolă nu respectă, în particular, domeniul de aplicare al directivelor în ceea ce privește tipul de autorități contractante, contracte și modificări ale contractelor care trebuie reglementate.

Bulgaria, Spania și România au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a remedia deficiențele semnalate de Comisie.  În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat în cazul României și să trimită Bulgaria și Spania în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Comisia inițiază o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva ROMÂNIEI pentru neaplicarea normelor UE privind întârzierea în efectuarea plăților

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României [INFR(2024)4004] pentru aplicarea incorectă a normelor din Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților (Directiva 2011/7/UE).

Întârzierile în efectuarea plăților au efecte negative asupra întreprinderilor, reducând lichiditățile, împiedicând creșterea economică, slăbind reziliența și putând împiedica eforturile în direcția dublei tranziții verzi și digitale. În contextul economic actual, întreprinderile și mai ales IMM-urile depind de plăți regulate pentru a funcționa și a face investiții. Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților obligă autoritățile publice să își plătească facturile în termen de 30 de zile (sau de 60 de zile, în cazul autorităților din domeniul sănătății publice).

Comisia trimite României o scrisoare de punere în întârziere din cauza faptului că autoritățile din domeniul sănătății publice înregistrează întârzieri excesive în efectuarea plăților către farmaciile independente din România pentru medicamentele eliberate pacienților prin intermediul sistemului național de asigurări de sănătate. Întrucât farmaciile sunt direct răspunzătoare pentru orice fel de întârziere față de distribuitori și de alte părți din lanțul de aprovizionare, aceste întârzieri la plată riscă să provoace falimentul farmaciilor independente din România. România are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie.

 Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *