Atenție, motocicliștii au revenit în trafic
Sute de motocicliști și-au dat întâlnire astăzi, la Deva, la Parada Moto, care dă startul noului sezon moto.
Scopul principal al acestui eveniment este conștientizarea asupra prezenței motocicliștilor în trafic.
Evenimentul a debutat la ora 10:00, în Piața Cetății Deva (parcare telecabină cu aproximativ 100 de motocicliști din toată țara.
A urmat o paradă a bikerilor pe străzile Devei.
Turul motocicliștilor s-a desfășurat pe următorul traseu: Piața Cetății – Strada Valeriu Braniște – Strada Horea – Bulevardul Decebal – Bulevardul 22 Decembrie – DN 7, cu respectarea regulilor de circulație.
Evenimentul a fost organizat de A.C.S. Kermit Racing Deva cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva.