Campionatul European de Mountain Bike este o premieră pentru România

Între 8 și 12 mai 2024, stațiunea turistică Cheile Grădiștei, din județul Brașov, găzduiește Campionatul European de Mountain Bike la trei discipline – Cross Country Olimpic (XCO), Cross Country Team Relay (XCR) și Cross County Short Track (XCC) pentru categoriile Elite, U23 și Juniori. Evenimentul este  susținut de Agenția Națională pentru Sport, este unul dintre cele mai importante în MTB în 2024 și îi aduce la start pe cei mai puternici cicliști de mountain bike din întreaga Europa, inclusiv pe Vlad Dascălu, care își va apăra titlul european la Cross Country Olimpic (XCO), dar și pe Ede Molnar, campion european la Cross Country Eliminator (XCE).

Competiția va fi transmisă live pe Eurosport și Aplicația Eurosport, ceea ce reprezintă o premieră pentru România. Aproximativ 8 milioane de telespectatori și peste 10.000 de spectatori vor urmări evenimentul, care presupune o mobilizare fără precedent în istoria evenimentelor cicliste din România.

În pregătirea Campionatelor Europene de MTB, pe traseul proaspăt amenajat la Cheile Grădiștei Fundata va fi organizat, în weekendul 27-28 aprilie, un eveniment de test, care reprezintă și etapa I din Cupa României la XCO.

“Acordarea rolului de organizare a unor evenimente sportive atât de importante precum Campionatele Europene de Mountain Bike presupune o evaluare riguroasă a organizațiilor sportive care își depun candidaturile de către Union Européenne de Cyclisme; din aceste considerente, nu am avut îndoieli în faza de atribuire. Va fi un eveniment care va aduce, fără îndoială, numeroase beneficii zonei gazdă, în acest caz încântătoarei locații a Cheile Grădiștei cu istoria, tradițiile și excelentele sale gazde. Campionatele Europene de MTB, care vor avea loc cu mai puțin de trei luni înainte Jocurile Olimpice de la Paris, vor atrage atenția presei și a fanilor de pe tot continentul și nu numai, promovând ciclismul și zona geografică în sine.

Acoperirea televizată de către Eurovision, un important radiodifuzor european, va contribui la răspândirea evenimentului la o audiență largă.i complexului turistic Cheile Grădiștei și Agenției Naționale pentru Sport pentru că fac posibilă organizarea Campionatelor Europene de MTB 2024 și pentru contribuția lor la succesul evenimentului. Mulțumesc, de asemenea, și domnului Eduard Novak, fostul Ministru al Sportului, pentru inițierea acestei oportunități, dar și doamnei Elisabeta Lipa, președinta Agenției Naționale pentru Sport pentru că a crezut și continuat acest minunat proiect” a transmis Enrico della Casa, președintele Uniunii Cicliste Europene.

În organizarea acestui eveniment de amploare se vor implica nume importante din Mountain Biking-ul românesc, precum Tudor Oprea, coordonatorul Lotului Național de Mountain Bike, reprezentant al României la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, dar și organizatorul Triadei MTB, din rolul de Project Manager și Răzvan Jugănaru, multiplu Campion Național la ciclism, fondatorul școlii de Mountain Bike MTB Academy și organizatorul evenimentelor din calendarul Riders Club, printre care și Carpathian MTB Epic, concurs pe etape organizat în trecut tot la Cheile Grădiștei,  din rolul de Course Director. Celor doi li se va alătura și Cătălin Sprînceană, având un dublu rol, atât acela de Președinte al Federației Române de Ciclism, cât și cel de organizator direct, prin experiența de organizare acumulată în ultimii 12 ani. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *