Eroii vor mai avea încă un MAUSOLEU

La jumătatea Sfântului Post , biserica a rânduit și rostuit în bună rânduială și adevărată chiverniseală în ceea de-a treia săptămână – scoaterea SFINTEI CRUCI în mijlocul Bisericii ca și o pregustare, anicipare a puterii cristice .

Împreună cu comunitatea Greco-Catolică TUȘTEA s-a demarat ctitoria MAUSOLEULUI EROILOR (de 5,33 metri ) , care au căzut pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei în Primul și Al doilea război mondial din comuna General Berthelot, ce cuprind satele: Tuștea, Fărcădinul de sus, Fărcădinul de jos, Crăguiș și Găuricea .

”Pe plăcile de marmură din registru doi, cu fața spre răsărit stă mărturie a vredniciei Crucii: ” CUVÂNTUL CRUCII , PENTRU CEI CE PIER , ESTE NEBUNIE ; ÎNSĂ PENTRU NOI , CEI CE NE MÂNTUIM , ESTE PUTEREA LUI DUMNEZEU ȘI LUCRAREA LUI DUMNEZEU.

CĂCI SCRIS ESTE ; PIERDE – VOI ÎNȚELEPCIUNEA ÎNȚELEPȚILOR ȘI ȘTIINȚA CELOR ÎNVĂȚAȚI O VOI NIMICI ” . UNDE ESTE ÎNȚELEPTUL ? UNDE ESTE CĂRTURARUL ? UNDE ESTE CERCETĂTORUL ACESTUI VEAC ? AU N-A DOVEDIT DUMNEZEU NEBUNĂ ÎNȚELEPCIUNEA LUMII ACESTEIA ” ? …FIINDCĂ ȘI IUDEII CER SEMNE ȘI ELINII CAUTĂ ÎNȚELEPCIUNE ; ÎNSĂ NOI PROPOVĂDUIM PE CRISTOS CEL RĂSTIGNIT : PENTRU IUDEI SMINTEALĂ ; PENTRU PĂGÂNI NEBUNIE . DAR PENTRU CEI CHEMAȚI , ȘI IUDEI ȘI ELINI : PE CRISTOS PUTEREA LUI DUMNEZEU ȘI ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU” a ținut să transmită părintele Solomon Daniel-Ilie de la parohia Greco-Catolică Tuştea, protopopiatul Hațeg.

Cei care doresc să contribuie la finalizarea acestui obiectiv important dedicat strămoșilor, eroilor noștri pot lua legătura cu părintele Daniel Solomon.

ÎNAINTE, să spunem şi noi sub semnul Sfintei Cruci:

Din Est până-n Vest

Întregul pământ

Cu sângele lor

În război l-au udat

Cu trupuri uitate

Sub cruci de mormânt

Tot drumul Golgotei

A fost jalonat…

Patriotismul, dragostea faţă de ţară, credință, istorie, de familie şi membrii săi, sfaturile părinteşti, cinstea şi dreptatea au fost pentru mulţi dintre eroii României, valori fundamentale, care au dus continuitatea neamului nostru, pe aceste meleaguri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *