”Cei de la ANPC au tratat oamenii ca pe niște infractori fără să se gândească că ei le plătesc salariile ”
Este scandal monstru în Valea Jiului după, ce reprezentanții ANPC au descins în zonă și au închis mai multe magazine, depozite second- hand și restaurante.
Deranjați de atitidinea ” abuzivă ” pe care au avut-o inspectorii, reprezentanții mediului de afaceri au fost convocați la o întâlnire, la primăria Petroșani, unde a participat și prefectul Marian Călin Petru. Discuțiile s-au axat pe faptele inspectorilor, iar o parte din patronii care dețin diferite afaceri , au prezentat cum s-a ajuns ca unitățile pe care le conduc să fie, închise, inclusiv pentru abaterile minore, care puteau fi remediate pe loc. Unii dintre patroni au acuzat că aceste controale s-au făcut cu dedicație, în funcție de culoarea politică a unora, iar sancționarea trebuia făcută gradual, în funcție de cele constatate, închiderea fiind doar păguboasă, cu consecințe grave asupra salariaților și consumatorilor. Iar dacă alte instituții de control vor proceda, identic, așa cum au făcut-o inspectorii de la ANPC, rezultatele ar fi dezastruoase, iar mediul de afaceri și Valea Jiului va suferi enorm, consumatorii din alte zone ale țării, evitând zona noastră.
” Să încerci să faci totul pe ascuns și să intimidezi anumiți oameni, cu niște măsuri care se puteau remedia pe loc și fără să încercăm să dăm o mână de ajutor mediului economic, înseamnă să ne sinucidem. Nu trebuie făcută poliție politică și nici măsuri drastice, pentru că nu suntem traficanți de droguri. Dumneavoastră doriți doar să vă câștigați existența și să le asigurați și angajaților dumneavoastră un trai decent” le-a spus celor prezenți prefectul hunedorean.
Revolta a fost unanimă și cu toții, au cerut să se ia măsurile legale, care să prevină în viitor astfel de acțiuni, care pot general un fenomen social grav, sutele de angajați riscând să rămână fără niciun venit.
După întâlnirea de la Petroșani prefectul județului Marian Călin Petru a transmis public, următorul mesaj:
„În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu și ca urmare a solicitării primarului Tiberiu Iacob-Ridzi și a reprezentanților mediului de afaceri, am participat la această întâlnire pentru a discuta concret care sunt nemulțumirile operatorilor economici cu privire la acțiunile de control care au avut loc recent la Petroșani. Din păcate, după această întâlnire s-au desprins cinci concluzii, respectiv:
1. Nu au existat acțiuni de prevenţie, ci doar acțiuni directe, concertate, de închidere a activității lor;
2. Nu se explică nimănui care sunt „chichițele” legislative invocate de inspectori la momentul desfășurării activităților de control;
3. Există un comportament inadecvat din partea funcționarilor publici ai ANPC față de mediul economic local;
4. Chiar dacă există nereguli, în urma rezolvării neregulilor nu există promptitudine din partea instituțiilor statului de a redeschide afacerile cu activitate suspedantă;
Prin intermediul compartimentului economic din cadrul Primăriei Municipiului Petroșani vom aduna toate doleanțele exprimate de reprezentanții mediului de afaceri și le vom transpune într-un memoriu pe care îl vom trimite tuturor instituțiilor abilitate. Nemulțumirile reprezentanților care au luat parte la discuție sunt îngrijorătoare, iar vocea lor trebuie să fie auzite”.
Să nu uităm totuși, că prefectul hunedorean avea pârghiile necesare , de a cunoaște ceea ce se întâmplă în instituțiile aflate sub coordonarea sa, așa cum era și Protecția Consumatorului Hunedoara. Oare, prin atitudinea și prin cele declarate în mediul public, prefectul nu s-a amestecat în decizițiile luate de o instituție de control?
Însuși președintele ANPC Horia Constantinescu face acuzații grave vizavi și de activitatea pe care, reprezentantul OPC Petroșani a desfășurat-o, catalogând-o ca superficială.
”Toate lucrurile cu care ne-am confruntat, aici Valea Jiului, m-au făcut să-mi ridic multe semne de întrebare, motiv pentru care am luat la verificat parte dintre documentele pe care angajatul nostru le-a încheiat și pe traseul activității acestuia lucrurile nu stăteau deloc bine, dovedind încă o dată, că își desfășura activitatea în mod superficial. Corpul de Control analizează acum și întreaga activitate a Comisariatului Județean Hunedoara”, a transmis președintele de la Protecția Consumatorului. Iar în cazul în care, se vor constata abateri, cei care nu și-au făcut datoria la locul de muncă, vor răspunde în fața legii.
”Nu voi negocia niciodată sănătatea și viața consumatorilor”
”Îmi asum faptul că am apelat la comisarul regional să trimită de urgență o echipă acolo, pentru a desfășura o acțiune de control și cu rigurozitate și fermitate să ia măsurile ce de impun. Dacă ajungem în vreo acțiune de control la cineva legat politic de alt partid decât cel din care fac și eu parte, sigur este o răfuială politică. De parcă mizeria, alimentele expirate, dezordinea și, în general încălcarea legii, ar avea vreo culoare politică. Ipoteticele abuzuri ale colegilor mei și ale mele, nu sunt altceva decât bazaconii în mintea celor care erau obișnuiți cu șpaga și cu închisul ochilor. A început campania electorală a unora care, neavând niciun mesaj interesant, aleg să facă scandal.
Încep unii să cotcodăcească și să se lamenteze în spațiul public despre acțiunile noastre că sunt abuzive și au altceva în vedere, în afară de protejarea drepturilor consumatorilor. Păi, hai să privim lucrurile altfel , dacă tot se pretind a fi reprezentanții unei clase politice sănătoase , atunci poate iau în calcul să fie un exemplu pozitiv, nu unul negativ .Iar ca să fie treburile mai interesante, au început să își facă găști, pentru că cine se aseamănă, se adună! Probabil își desconsideră alegătorii, rezând că aceștia nu își dau seama, care este realitatea! Până atunci, cu Dumnezeu înainte și numai El poate să ne judece, ” a explicat pe blogul său Horia Constantinescu .
Acesta a prezentat pe larg ceea ce s-a întâmplat în controalele din zonă și cum au acționat colegii săi. Acesta chiar le-a solicitat agenților economici care au fost controlați, să acționeze în instanță, cele constate de corpul de control. Șeful de la Protecția Consumatorului a mai declarat că are cu dovezi clare, ce vor susține deciziile luate, de colegii săi, pentru că, ”instituția pe care o conduce nu va negocia niciodată sănătatea și viața consumatorilor”.