Andrei Ivanovich, în recital la Timișoara

Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei împreună cu Universitatea  Politehnica Timișoara organizează, la Sinagoga din Cetate,  în data de 3 octombrie 2023, ora 19, un recital de pian susținut de Andrei Ivanovich, strănepotul lui Iosif Ivanovici, în memoria lui Dinu Lipatti.

Andrei Ivanovich s-a născut la București, într-o familie cu ruși, sârbi și rădăcini românești. Numele de familie Ivanovici a obținut o popularitate largă mulțumită străbunicului său  Iosif Ivanovici, născut la Timișoara,  care a compus cunoscutul vals „Valurile Dunării”.

Educația sa muzicală timpurie a început la vârstă de șase ani când a fost acceptat la liceul de muzică în București. Un an mai târziu, cu  recomandarea celebrului pianist român Valentin Gheorghiu, Andrei a plecat în URSS, unde a învățat la Conservatorul din Leningrad. Din în acest moment, viața lui a fost strâns legată de Rusia. Andrei Ivanovici și-a desăvârșit măiestria la Academia de Muzică din Moscova și la cea din Karlsruhe. În anii de studii, a primit multe premii la concursuri naționale și internaționale de pian pentru tineret. Andrei Ivanovici a lansat 15 CD-uri de muzică de Mozart, Debussy, Mussorgsky, Prokofiev, Shchedrin, Rachmaninov, Grieg și Chopin. Este Membru al Societății Chopin.  Din anul 2015, el a intrat in Consiliul Societății Rachmaninov. Concertează și predă cursuri de pian în întreaga lume, ca un adevărat navetist ce unește toate meridianele. Dar este legat sufletește de Conservatorul din Shanghai unde predă cursuri de măiestrie artistică. Câteva din orchestrele cu care a cântat: Orchestra Națională a Filarmonicii din Sankt Petersburg Orchestra Simfonică Academică (Rusia)Orchestra St. Petersburg, Orchestra Filarmonicii Baden-Baden,Orchestra Filarmonicii din Osaka etc.

Recitalul este organizat în cadrul proiectului SEE 691 „Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritageand cultural entrepreneurship”, prin apelul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, al cărui promotor este Universitatea Politehnica Timișoara, având ca partenerun colegiu norvegian din vecinatatea orașului Stavanger (oraș fostă capitală europeană a culturii in 2008), respectiv Høgskulen for grønutvikling (HGUt).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *