Delegația României va fi prezentă la cea de-a 78 a sesiune a Adunării Generale a ONU
Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care se va desfășura la New York, Statele Unite ale Americii.
Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii și relansarea solidarității globale: accelerarea acțiunii privind Agenda 2030 și Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperității, progresului și sustenabilității pentru toți”.
În cadrul intervenției naționale pe care o va susține în plenul Adunării Generale a ONU, Președintele României va prezenta evaluările țării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia prioritățile de politică externă și contribuția României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU.
Programul vizitei va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, prilej cu care Președintele Klaus Iohannis va susține intervenția națională în cadrul Dialogului Liderilor cu tema „Unitate și solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire”.
Președintele României va fi invitat de onoare la dezbaterea organizată de prestigioasa Universitate Columbia din New York, în cadrul evenimentului World Leaders Forum, cu tema ,,Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei și impactul acestuia asupra securității la Marea Neagră”.
În marja participării la segmentul la nivel al Adunării Generale a ONU, Președintele Klaus Iohannis va avea și o serie de întrevederi bilaterale și va participa la evenimentele formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.
Cu prilejul intervențiilor în cadrul reuniunilor multilaterale și cu prilejul interacțiunilor cu omologii din statele membre ONU, Președintele României va reitera sprijinul ferm al țării noastre pentru multilateralismul eficient, respectarea dreptului internațional și ordinea internațională bazată pe reguli, în care ONU are rolul central. Președintele Klaus Iohannis va prezenta, de asemenea, analiza României privind cumulul de crize multifațetate cu care se confruntă comunitatea internațională la nivel global, cu efecte negative asupra implementării Agendei 2030, precum și modalitățile de gestionare a acestora în mod eficient – prin acțiune coordonată și solidară, în special pe paliere precum securitatea alimentară, combaterea dezinformării și gestionarea schimbărilor climatice. Președintele României va menționa, de asemenea, importanța Summitului Viitorului, din septembrie 2024, a cărui miză fundamentală este consolidarea multilateralismului, astfel încât ONU să poată gestiona adecvat provocările viitorului.
În cadrul intervențiilor sale, Președintele Klaus Iohannis va prezenta, totodată, și contribuția de substanță a României la promovarea valorilor democrației, drepturilor omului și statului de drept și rolul activ jucat de țara noastră în activitățile ONU, pe cele trei paliere principale: pace și securitate, dezvoltare durabilă și drepturile omului.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă
În septembrie 2015, în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, mai multe țări din întreaga lume au aderat la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și la cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD).
Liderii mondiali și-au declarat angajamentul pentru eradicarea sărăciei, protejarea planetei și asigurarea faptului că toți oamenii se bucură de pace și prosperitate.
Agenda 2030, împreună cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice, reprezintă foaia de parcurs către o lume mai bună, cadrul mondial pentru cooperarea internațională în materie de dezvoltare durabilă și dimensiunile economice, sociale, de mediu și de guvernanță ale acestui cadru.
Pentru a respecta angajamentul UE față de dezvoltarea durabilă și poziționarea sa ca lider în acest domeniu, precum și pentru a aborda impactul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial, este esențial să se înregistreze progrese constante în ceea ce privește realizarea ODD, colaborarea cu țările partenere și cu societatea civilă și reprezentarea Uniunii în forurile internaționale la nivel înalt, inclusiv Forumul politic la nivel înalt al Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă.