Ziua Internațională a Muntelui, sărbătorită la Vatra Dornei

Ca în fiecare an, pentru a marca “Ziua Internațională a Muntelui – 11 decembrie”, Agenția Națională a Zonei Montane – punct focal pentru România a Parteneriatului Montan Internațional (Mountain Partnership), în colaborare cu Centrul de Economie Montană al Academiei Române – CE-MONT/ Institutul Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu”, în parteneriat cu Rețeaua Europeană de Cercetare Montanologică (NEMOR), asociația Forumul Montan din România (FMR), Filiala FMR-Bistrița Năsăud, asociația “Romontana”, asociația Silvania Research&Innovation – Lunca Ilvei, Federația Agricultorilor de Munte “Dorna” și Primăria municipiului Vatra Dornei, au organizat Seminarul științific și de informare cu tema: „Ghețarii, zăpezile permanente și zonele reci din Carpații României sunt importante pentru apă, hrană, mijloace de trai, conservarea biodiversității și turismul montan” – ”Dezvoltarea inteligentă și reziliența comunităților montane în fața crizelor globale actuale – Perspective pentru o economie montană sustenabilă”.

La evenimentul care s-a desfășurat vineri 12 decembrie 2025, la Centrul de Economie Montană din Vatra Dornei, județul Suceava, au participat peste 50 de invitați: specialiști din domeniu, cercetători, reprezentanți ai instituțiilor/autorităților publice centrale și locale, asociații/federații de profil din zona montană, antreprenori, fermieri, cadre didactice, etc.

Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost prezent domnul secretar de stat Zoltán-József Mihály. Domnia sa, a subliniat faptul că, sprijinirea comunităților montane reprezintă o responsabilitate comună, iar viitorul acestor zone înseamnă armonie cu natura, cunoaștere și colaborare.

Au fost susținute teme din domenii de interes, specifice economiei montane și prezentate rezultatele unor proiecte implementate/ idei de noi proiecte de colaborare ale câtorva asociații din zona montană:

• ”Pădurile de limită altitudinală – pilon de echilibru ecologic pentru zonele montane”

• ”Ghețarii României: absență la suprafață, persistență în adâncime și relevanța lor pentru apă, hrană și mijloace de trai în zonele montane”

• ”Utilizări industriale ale cojii de lemn, din perspectiva zonei montane”

• ”Pășunatul – practică ce îmbunătățește valoarea adăugată a laptelui și a produselor montane derivate din lapte – la Cooperativa Agricolă – Sângeorz-Băi”

• ”INSPIRE – primul laborator de tip Smart Village (sate inteligente) din România pentru sprijinirea incluziunii sociale, bunăstării și dezvoltării zonelor rurale – montane”

• ”Rezultatele proiectului ETSM 2030 – European Tourism Sustainability Monitoring”

• ”Pajiştile permanente factorii cheie pentru conservarea biodiversităţii, a pastoralismului şi a agro-turismului montan – Agri Transfer”.

Agenția Națională a Zonei Montane a prezentat tema: Zonele reci din Carpații României sunt importante pentru apă, hrană, mijloace de trai, conservarea biodiversității și turism montan” prin directorul general Gheorghe Hîrlav și directorul CEFIDEC Dănuț Ungureanu.

În foaierul CEMONT, Cooperativa Montană Sângeorz-Băi a organizat o expoziție cu produse lactate realizate de către aceasta, înregistrate pe schema de calitate “Produs montan”, iar Asociația Silvania Research&Innovation, Lunca Ilvei, a prezentat mostre de produse realizate din coajă de lemn, ce pot fi folosite cu succes în sectorul HORECA sau în locuințele private.

Participanții au salutat eforturile/realizările de până acum întreprinse pentru dezvoltarea zonelor montane (au fost evidențiate proiectele de investiții pentru zona montană, schema de calitate “Produs montan”, cursurile destinate persoanelor care deservesc Punctele Gastronomice Locale – activități desfășurate de către ANZM) și-au arătat susținerea pentru Agenția Națională a Zonei Montane și implicarea în activități/sprijin pentru Anul Internațional al Pășunilor și Păstorilor, ce va fi celebrat în anul 2026.

Se remarcă două mari evenimente internaționale ce vor avea loc anul viitor, la care Agenția Națională a Zonei Montane, în calitate de punct focal/ membru activ, își va aduce aportul nemijlocit: Cea de-a VII-a reuniune globală a Parteneriatului Montan Internațional (Mountain Partnership) având ca temă „Munți pentru viitor: Turism responsabil, comunități prospere” (26-28 martie – Andorra la Vella – Andorra) și cea de-a XIV-a Convenție a asociației europene a țărilor cu munți Euromontana, cu tema “De la pășuni la politici: asigurarea viitorului creșterii extensive a animalelor în teritoriile montane.” (9 – 11 iunie – Sallanches, Haute-Savoie – Franța).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *