UN EROU ŞI UN CTITOR ROMÂN: JURNALISTUL PAMFIL ŞEICARU
Pamfil Șeicaru a rămas în istoria presei româneşti ca cel mai important gazetar din perioada interbelică, un vizionar, ostracizat , judecat și condamnat la moarte pentru ” crimă de înaltă tradare”.
Jertfă şi dragoste pentru camarazii căzuţi la datorie
Ca tânăr sublocotenent în cadrul Regimentul 17 infanterie Mehedinţi, Pamfil Şeicaru a participat la toate marile bătălii din timpul războiului pentru întregirea neamului (1916-1918), de la Orşova până la Mărăşeşti, remarcându-se ca un dârz combatant în luptele de la Cerna, Alion, Jiu şi Trotuş. Pentru meritele deosebite în luptele de la Cerna-Jiu a fost distins de Regele Ferdinand I al Românei cu titlul de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”. La terminarea războiului, Pamfil şi-a propus obţinerea unor resurse materiale pentru a purta în eternitate memoria camarazilor săi, căzuţi în luptă, prin ridicarea unor monumente în locurile de crâncenă încleştare şi de supremă jertfă. Astfel, după 15-20 de ani, a dat curs generoaselor sale planuri şi a construit, la Orşova, Mănăstirea „Sfânta Ana”, la Mărăşeşti „Monumentul eroilor”, la Val du Roy (Franţa) „Monumentul Eroilor Români” şi în Ucraina „Troiţa Eroilor Români”. Din aceleaşi sentimente de stimă şi recunoştinţă faţă de eroii neamului, a subvenţionat cu îmbrăcăminte, hrană, întreţinere în şcoli, nenumăraţi copii orfani de război.
Pamfil Şeicaru a plecat din ţară la 10 august 1944, fiind trimis la Madrid de Mareşalul Ion Antonescu, într-o misiune ce viza pregătirea încheieri armistiţiului cu puterile aliate. Ziua de 23 august 1944 l-a găsit, în drumul lui spre Spania, la Viena. A reuşit totuşi să ajungă, dar în ţară a fost judecat şi condamnat la moarte pentru „crimă de înaltă trădare”, bunurile i-au fost confiscate, a primit interdicţii civile iar întreaga familie a avut de suferit.
Acest mare român şi iubitor de ţară s-a manifestat în toţi anii exilului, făcându-se părtaş la suferinţa poporului şi la nedreptăţile politice şi sociale, la care a fost supus atâţia şi atâţia ani. A suferit şi pentru mutilarea ţării, rămânând însă optimist întru refacerea României celei Mari, pentru care se jertfise în luptă. Timp de 36 de ani a purtat povara unui exil impus, trăind sub incidenţa unei nedrepte condamnări la moarte. A trecut la Domnul în localitatea Dachau, Germania, la data de 21 octombrie 1980.
După evenimentele din 1991, odată cu ridicarea cortinei comuniste, osemintele sale au fost aduse şi aşezate în pământul patriei, fiind reînhumate în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti, alături de părinţi. La data de la 20 octombrie 2005, Pamfil a venit să se odihnească la iubita sa ctitorie de la Orşova, fiind reînhumat în pridvorul mănăstirii.
