Românii vor intra in SUA doar cu viză
Departamentul pentru Securitate internă al SUA (DHS) a anunțat faptul că implementarea programului Visa Waiver pentru România este în curs de evaluare, iar operaționalizarea sistemului ESTA urmează să fie amânată până la o dată care va fi anunțată de partea americană.
Drept urmare, cetățenii români care au programate călătorii în Statele Unite în perioada următoare, inclusiv după data de 31 martie 2025, trebuie să se adreseze ambasadelor Statelor Unite ale Americii din țările în care domiciliază, în vederea solicitării și obținerii vizelor de intrare pe teritoriul american. Persoanele care dețin o viză turistică de SUA în termen de valabilitate o pot folosi pentru călătorii.

Autoritățile române rămân în strânsă coordonare cu autoritățile americane pentru a se asigura că Programul Visa Waiver va fi implementat cât mai rapid.
Intrarea cetățenilor români pe teritoriul SUA se poate face numai în baza unei vize valabile, obținută în prealabil de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Statelor Unite ale Americii din străinătate, însoțită de pașaportul valabil. Deținerea unei vize nu garantează automat dreptul de intrare în SUA, ultimul cuvânt îl au autoritățile de frontieră. Autoritățile SUA stabilesc și aplică strict regulile de intrare și ședere, persoanele care le încalcă fiind pasibile de arestare sau detenție.
