Cursuri gratuite pentru viitorii antreprenori din județul Caraș-Severin, care vor putea accesa finanțări europene de până la 75.000 de euro pentru start-up-uri.

ADR Vest a prelungit perioada de înscriere până la 30 aprilie 2025!

neficia de finanțări nerambursabile de la 15.000 de euro, până la 75.000 de euro, bani care să fie investiți în echipamente, utilaje, instalații, aplicații informatice, licențe, lucrări de amenajare sau modernizare a spațiilor de producție/ prestare servicii, certificări de produse, procese sau sisteme de management șamd. Vor fi eligibile și serviciile de consultanță pentru întocmirea cererii de finanțare, inclusiv a planului de afaceri pentru implementarea investiției.

Contribuția solicitantului va fi de minimum 10% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Prin acest apel de proiecte vor fi sprijinite întreprinderile nou înființate din județul Caraș-Severin, respectiv care au sediul social situat în acest județ, iar cel puțin unul dintre asociați este rezident în județul Caraș-Severin. Acest asociat este și cel care trebuie să fi parcurs programul de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pus la dispoziție de ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest.

Locul de implementare a investiției trebuie să fie situat în mediul urban, inclusiv localitățile componente și satele aparținătoare municipiilor și orașelor, sau în stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural din județul Caraș-Severin.

Bugetul total al apelului dedicat județului Caraș-Severin este de 10 milioane euro.

Programul de dezvoltare a competențelor antreprenoriale este livrat într-un format flexibil și accesibil, exclusiv online. Participarea este gratuită, iar toate resursele necesare sunt disponibile în format digital, prin intermediul platformelor de e-learning.

Materialele de instruire acoperă o gamă largă de subiecte relevante pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, oferind participanților un set de cunoștințe esențiale pentru inițierea și dezvoltarea unei afaceri.

Biroul de HelpDesk al ADR Vest stă la dispoziția celor interesați la telefon 0256-491.923 sau prin e-mail – helpdesk@adrvest.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *