Noi descoperiri la Ulpia Traina Sarmizegetusa
Ieri, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, s-a încheiat stagiul de practică al studenților Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universității din București și Universität zu Köln.
Stagiul de practică s-a desfășurat în două serii, la care au participat 17 studenți și masteranzi, cărora li s-au adăugat câțiva voluntari, studenți și viitori studenți.
Cercetarea arheologică din acest an a avut ca obiectiv finalizarea săpăturilor unuia dintre cele mai emblematice edificii din Sarmizegetusa, “templul zeilor palmireni”, situat în vecinătatea vestică a Forului lui Traian. În cursul săpăturilor au fost descoperite numeroase elemente arhitecturale impozante (baze de coloane, fragmente de fusuri, capiteluri și elemente decorative din marmură), precum și artefacte interesante. Săpătura, uneori anevoioasă, a fost dublată de înregistrarea și interpretarea datelor în timp real, prin utilizarea celor mai noi tehnologii în domeniu.
Au fost realizate ghidaje pe sit și în muzeu, fiind susținute prezentări și prelegeri de către prof.dr. Ioan Piso, dr. Ovidiu Țentea și dr. Florian Matei-Popescu. Spre finalul cercetării, au beneficiat de colaborarea colegilor Călin Neamțu și Paul Bere, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum și de cea a lui Dan Costea, de la PACO IMPEX SRL.
Au fost organizate și două excursii, prima dintre ele având ca obiectiv bisericile medievale din Densuș și Ostrov. La finalul stagiului a avut loc excursia tradițională la Grădiștea de Munte, unde ghidajul și dezbaterile s-au întins agreabil pe durata unei zile întregi. Finanțarea campaniei a fost asigurată de Ministerul Culturii (PNFCA 2024), Muzeul Național de Istorie a României și Antiquitas. Rezultatele acestei companii vor fi prezentate la cercurile studențești, precum și la alte reuniuni științifice de profil.