România a reușit înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a „Frontierelor Imperiului Roman – Dacia”
Această reușită subliniază importanța teritoriului vechii Dacii ca parte integrantă a Imperiului Roman și evidențiază valoarea sa istorică și culturală ca fiind relevantă pentru întreaga umanitate. România se alătură astfel cu mândrie marii familii a Frontierelor Imperiului Roman, în nobila misiune de a pune în valoare acest patrimoniu antic de valoare universală excepțională.
Frontierele Imperiului Roman – DACIA a fost cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO pregătită până acum de România.
Dosarul a cuprins 285 de componente – castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri care includ și alte elemente de fortificație – distribuite de-a lungul a peste 1000 km, în 123 de unități administrativ-teritoriale, respectiv în 16 județe, printre ele, regăsindu-se și județul Hunedoara, cu numeroase vestigii istorice.
Dosarul a fost pregătit prin efortul conjugat al unui vast colectiv multidisciplinar, în special arheologi, dar și arhitecți, istorici, urbaniști, geografi, peisagiști. Cercetările arheologice începute la sfârșitul secolului al XIX-lea, continuate și apoi intensificate și sistematizate în ultimii ani în cadrul Programului Național Limes, sub coordonarea Comisiei Naționale Limes, au dus la rezultate excepționale ce constituie baza științifică solidă a dosarului de nominalizare. Aceasta a fost apoi completată, conform structurii cerute de UNESCO, cu analize complexe privind autenticitatea și integritatea siturilor, starea de conservare, managementul, precum și cu fundamentarea relevanței siturilor pentru întreaga umanitate.
”Bunul serial prezintă un important schimb de valori umane și culturale de la apogeul Imperiului Roman, respectiv dezvoltarea arhitecturii militare romane și a cunoștințelor și competențelor tehnice de construcție și de management al teritoriului, de la un capăt la altul al imperiului. […] Parte a sistemului general de apărare a Imperiului Roman, Frontierele Imperiului Roman – Dacia constituie o mărturie excepțională a extinderii maxime a puterii Imperiului Roman, prin consolidarea frontierelor sale nordice, și reprezintă o manifestare fizică a politicii imperiale. […] Ele atestă versatilitatea și sofisticarea modului în care romanii s-au raportat la topografia și climatul local, în contextul politic, militar și social al vremii, în partea de nord a imperiului. Cu o lungime de peste o mie de kilometri, Frontierele Imperiului Roman – Dacia este cel mai mare segment al Frontierelor Imperiului Roman și cuprinde atât sectoare terestre, cât si fluviale, caracterizate prin tipuri, amplasäri și densități variate de instalații militare distribuite în teritoriu „, se arată proiectul de decizie al Comitetului Patrimoniului Mondial, elaborat pe baza recomandării ICOMOS.
În cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din New Delhi, India, la bilaterala cu Ministrul Culturii din Bulgaria, Nayden Todorov, s-a semnat și un acord de cooperare pentru pregătirea nominalizării în vederea înscrierii în Lista Patrimoniului Mondial a sitului Frontierele Imperiului Roman, Limesul Dunărean, Segmentul Estic, alături de Croația, Serbia și Bulgaria.