JOIA MARE – tradiții și obiceiuri
Azi, în Joia Mare, prăznuim Spălarea picioarelor, Cina cea de taină , Rugăciunea din Grădina Ghetsimani și Vânzarea și prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Și-a dezbrăcat hainele și a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se rușineze , iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietați: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor”, dându-Se El însuși pildă . La sfârșitul mesei aduce în discuție și despre vânzarea Lui.
”Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit. Că, de ne-am fi judecat noi înșine, n-am mai fi judecați. Dar Domnul ne judecă și ne pedepsește, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea.”
După aceea S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge. Iuda cunoștea locul și , luând câțiva soldați, a venit să-L prindă . A fost arestat și dus la Ana, la Caiafa, și în cele din urmă la Pilat. În această seară, la Denie, (orele 18:00) se vor citi cele douăsprezece pericope evanghelice care ne vor transpune în atmosfera dramatică a supliciilor Mântuitorului. Creștinii care merg la biserică se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. Tradiţia spune că din acest momet nu se mai bat clopotele ci doar toaca.
În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Trdiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. În Joia Mare nu se fac sub nicio formă parastase. În ultima săptămână de post sunt absolut interzise de tradiție două alimente, chiar și pentru persoanele care nu țin post. Este vorba despre oțet și urzici.Acest lucru se trage de la faptul că se spune că Iisus a fost bătut cu urzici și stropit cu oțet peste rănile pe care le avea deja, astfel încât durerea să fie accentuată.
Dacă până acum au fost ocupate să facă curăţenie în case şi în curţi, de joi gospodinele lasă mătura jos şi încep să pregătească masa de Paşti. Tradiţia spune că Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu sau în alte culori, după preferinţă. Culoarea roşie este însă cea mai folosită deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Se spune că dacă ouăle sunt înroşite în Joia Mare, nu se strică tot anul.
Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.
În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşte simbolizează sângele Domnului şi ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru se fac în amintirea celor care au murit. Ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din găoace.
în „Săptămâna patimilor”, în „Joia Mare”, se aprindeau focuri la fiecare casă sau în curtea bisericii şi la cimitir. Acestea se făceau pentru morţii din familie, care, se crede că, vin să se încălzească la aceste focuri. Tot acum se dădea şi de pomană pentru sufletele celor din lumea de dincolo. Lemnele pentru aceste focuri ritualice se adună miercuri dimineaţa, din tufe de alun uscat şi nu se taie, ci se rup cu mâna. Vreascurile erau aduse de copii sau de femei în vârstă, fapt ce presupunea o anumită puritate. Pomana se dădea peste foc, aşa cum se dă peste groapă în ritualul de înhumare, iar focul este înconjurat cu apă şi tămâiat ca şi mormintele. Aceste elemente i-au condus pe specialişti să considere aceste focuri funerare ca nişte relicve ale practicii incinerării din vremuri păgâne. Ritualul creştin de înmormântare simbolică a lui Isus Hristos în Vinerea Mare şi învierea după trei zile, adică în Duminica de Paşti, ar fi o prelungire a riturilor păgâne de incinerare joia şi învierea sâmbăta. Se ştie că sâmbăta este ziua morţilor şi există dovezi arheologice şi istorice care atestă că, până prin anul 1000, pe teritoriul României se practica incinerarea, arderea cadavrelor.
Poporul nostru, creştinat, a adoptat îngroparea morţilor în pământ, căci omul făcut din ţărână trebuie să se întoarcă în ţărână, dar au păstrat obiceiul de a aprinde focuri în amintirea morţilor. Aceeaşi semnificaţie se pare că o au şi focurile aprinse la Mucenici (pe 9 martie), la Sângeorz sau la Florii. Dumnezeu să odihnească sufletele moşilor şi strămoşilor noştri, indiferent dacă trupurile lor sunt cenuşă sau pulbere de ţărână!”
