Jandarmul de ”onoare al anului” este pentru prima dată o femeie
În cadrul activităților festive prilejuite de sărbătorirea a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a avut loc și ceremonialul de premiere a jandarmilor care s-au remarcat în plan profesional prin merite deosebite.
Marea surpriză a acestui an a fost că distincția “Jandarmul de onoare al anului” a fost conferită, în premieră, unei femei, plutonierului adjutant Andrada Văideanu, încadrată la Detașamentul Mobil Baia Mare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
“Nu am mai fost așa emoționată de când am devenit mamă”, a mărturisit colega noastră după primirea distincției.
Andrada a fost recompensată pentru contribuția majoră pe care și-a adus-o în luna martie, când, în cadrul unei misiuni legate de un furt dintr-un supermarket, ajutată de intuiția feminină, a reușit să identifice un pedofil care întreținea de mai mult timp relații sexuale cu cei trei minori care îl însoțeau.
Întrucât bărbatul manifesta un comportament suspect și încerca să evite dialogul și privirea, jandarmerița Andrada a intuit că este ceva în neregulă.
„În acel moment mi-am dat seama că întrebările mele trebuie să fie ferme, ca să-l pot face pe bărbat să spună adevărul. Am simțit despre ce este vorba, așa că am dus discuția în direcția dorită, până la momentul în care, l-am făcut pe bărbat să recunoască că de mai mult timp întreține relații sexuale cu băieți minori.”
În urma controlului corporal, asupra acestuia au fost descoperite două telefoane mobile. Andrada i-a cerut să îi arate conținutul telefoanelor. Atunci a descoperit că mobilul acestuia conținea imagini cu mai mulți băieți minori. Tot în urma dialogului, bărbatul i-a arătat colegei nostre și tatuajul de pe braț cu numele unui dintre minorii care îl însoțea, despre care a recunoscut că întreținea relații sexuale de mai mulți ani. Bărbatul este înregistrat în bazele de date cu infracțiuni de tâlhărie și furt calificat pentru care a ispășit în trecut o pedepsa privativă de libertate. Actele de sesizare, împreună cu cele două telefoane mobile găsite asupra persoanei au fost predate Poliției Municipiului Baia Mare. Andrada spune că în acest caz au ajutat-o mult experiența de peste 19 ani în domeniul ordinii publice, dar și faptul că fiind mamă a trei copii, a intuit pericolul situației.
Colega noastră spune că în acest caz au ajutat-o mult experiența de peste 19 ani în domeniul ordinii publice, dar și faptul că fiind mamă a trei copii, a intuit pericolul situației.
Felicitări, Andrada, și îți mulțumim că ne reprezinți cu mândrie în rândul jandarmilor de onoare!