Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul Cupei României, dintre CS Corvinul Hunedoara și CFR Cluj

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara va asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal din cadrul Cupei României, dintre echipele CS Corvinul Hunedoara și CFR Cluj, ce se va desfășura astăzi, pe Stadionul Michael Klein din Hunedoara.

Partida de fotbal va începe la ora 19.30, iar suporterii vor putea intra pe stadion începând cu ora 16.30. Suntem pregătiți să sprijinim participanții care își susțin echipa de fotbal favorită și îi îndrumăm pe aceștia să apeleze la noi oricând consideră că este nevoie. Pentru a preveni producerea oricărui posibil incident, recomandăm tuturor celor prezenți să nu se implice în situații care ar putea să tulbure ordinea și liniștea publică, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Reamintim faptul că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţiile sportive, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *