Pentru scăderea consumului de zahăr, băuturi carbogazoase și spirtoase, PREVENȚIA este mult mai bună decât tratamentul

Maria Grapini avertizează în privința efectelor nocive, ale consumului de zahăr, asupra sănătății. Eurodeputatul PUSL susține o prevenție mai eficientă pentru reducerea consumului de zahăr!

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a reiterat necesitatea unei prevenții mai eficiente în privința reducerii consumului de zahăr, consum care afectează puternic sănătatea cetățenilor.

„Intenția a fost bună pentru că, în toată statele Uniunii Europene, s-a pus problema scăderii consumului de zahăr, având în vedere efectul nociv asupra sănătății. Există rețete în toată lumea la diferite produse și, ca atare, trebuie verificat dacă rețetele se respectă. Se putea însă găsi o altă soluție pentru reducerea cosumului de zahăr. Și anume, verificări stricte privind intrările cantităților de zahăr în cofetării, respectiv cantitatea ieșirilor de produse din acestea, dacă se vrea cu adevărat să se țină sub control această situație!”, a transmis eurodeputatul Maria Grapini.

De asemenea, europarlamentarul umanist a menționat că, pentru scăderea consumului de zahăr, băuturi carbogazoase și spirtoase, prevenția este mult mai bună decât tratamentul.

De menționat că eurodeputatul PUSL a susținut de numeroase ori că este dreptul consumatorului să aleagă ce mănâncă. “Am pledat și pledez pentru conservarea tradițiilor, inclusiv în domeniul alimentației, și nu voi susține niciodată altfel de alimente pentru care nu avem studii solide privind impactul asupra sănătății”, a punctat eurodeputatul Grapini.

Potrivit europarlamentarului PUSL, cât timp nu vor fi publicate studii care să arate, fără dubii, că aceste plante modificate genetic nu aduc atingere sănătății omului, nu va fi de acord cu aceste lucruri.” În niciun caz, nu pot fi luate ca argumente valide faptul că o companie sau un institut oarecare – care, evident, vrea să câștige prin această inovație –  spune că nu se aduce atingere sănătății omului. M-am luptat pentru etichetarea corectă a produselor, chiar unii producători din România au fost supărați din această cauză. Spunem că suntem mândri de sectorul agricol dar, oare, fermierii sunt mândri de ce facem noi pentru ei? Eu am spus că trebuie să scrie clar pe etichetă și de unde vine carnea. Dacă este, spre exemplu, carne de cal din Uruguay, să scrie pe etichetă acest lucru pentru că eu, ca și consumator, trebuie să știu ce mănânc”, a mai completat eurodeputatul umanist.

Constatările în combinație cu orientările existente ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ale Fondului Mondial de Cercetare a Cancerului și ale Institutului American de Cercetare a Cancerului – sugerează că oamenii ar trebui să limiteze consumul de zahăr adăugat la mai puțin de 25 de grame, sau aproximativ 6 lingurițe, pe zi.

Atât de mult zahăr se găsește în 2 ½ fursecuri cu fulgi de ciocolată și aproximativ 1 ½ linguriță de miere. O gogoașă are în jur de 15 până la 30 de grame de zahăr, potrivit Clinicii Cleveland.

Autorii recomandă, de asemenea, reducerea consumului de băuturi îndulcite cu zahăr la mai puțin de o porție (aproximativ 200 până la 355 mililitri) pe săptămână. Aceasta este echivalentul unui suc de până la puțin peste 300 de mililitri, potrivit specialiștilor.

Pentru a schimba modelele de consum de zahăr, autorii consideră că „este nevoie urgentă de educație și politici de sănătate publică pe scară largă la nivel mondial”.

Dar, există unele schimbări pe care specialiștii spun că le putem face pe cont propriu și anume:

  • Să știm ce introducem în organism, citind etichetele nutriționale chiar și pe cele de pe alimentele la care nu ne gândim că pot conține zahăr, cum ar fi pâinea, cerealele pentru micul dejun, iaurturile sau condimentele. Aceste alimente au, de obicei, o mulțime de zahăr adăugat, spun specialiștii.
  • Să optăm pentru apă îndulcită cu felii de fructe în locul băuturilor zaharoase, și pentru fructe proaspete sau congelate la desert, în locul prăjiturilor sau înghețatei. Gătitul și prăjiturile de casă sunt cele mai bune modalități de a reduce consumul de zahăr, potrivit nutriționiștilor.

De asemenea, obținerea unui somn suficient și de bună calitate în mod regulat ar ajuta „deoarece există tendința de a alege alimente mai bogate în zahăr, atunci când suntem obosiți”, spun autorii studiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *