România-Grecia: 0-1, Edi Iordănescu a debutat cu stângul pe banca tehnică a echipei naționale

Desi atmosfera si esteticul impetuosului stadion de pe bulevardul Ghencea anunta o seara deosebita, iar spectatorii ce intrau pe  stadion erau foarte incantati de ce gaseau, lucrurile nu s-au derulat intocmai cum fiecare dintre noi ne-am fi asteptat.
Am ajuns la masa presei in jurul orei 18:15 cand incepeau primele pregatiri ale organizatorilor pentru meci. Masa presei este foarte spatioasa si cu scaune de tip fotoliu in culorile echipei din Ghencea, Steaua Bucuresti (a nu se confunda cu fcsb).
Spre ora 19:00 au inceput sa vina si primii spectatori, portarii nostri in frunte cu Nita au iesit la incalzire, iar la 19:20 a iesit si echipa elena la incalzire, moment in care crainicul stadionului a anuntat ca meciul se joaca chiar de ziua nationala a Greciei, moment in care jucatorii greci au fost aplaudati de catre toti spectatorii prezenti.
Urmeaza prezentarea echipelor si observam ca nu sunt schimbari fata de garniturile prezentate in trecut de catre fostul selectioner al Romaniei:
Portar – Nita, Fundasi – Ratiu, Ratiu , Chiriches, Rus, Camora, Mijlocasi – Marin, Cicaldau, Maxim , Bordeianu , Atacanti – Mitrita si Puscas. Probabil ca este maxim ce se poate scoate in acest moment la nationala, iar Edi Iordanescu la debut nu avea alte variante.
Spre ora meciului, 20:15, isi fac aparitia si galeriile. Spun galeriile intrucat in mod vadit la peluza 2 apare Sudul, galeria Stelei (rog din nou, a nu se confunda cu fcsb), iar la Peluza 1, impartita pe inele, jos, galeria fcsb, sus o galerie neidentificata clar ca apartenenta de club. A fost usor sa identific galeria Stelei si pe cea a fcsb-ului dat fiind faptul ca Sudul scanda periodic impotriva FRF (Federatiei Romane de Fotbal), iar galeria fcsb i-a ovationat pe Octavian Popescu si Florin Tanase cand au intrat pe teren. In rest, galeriile au cantat si au sustinut echipa nationala de la  un capat la altul al partidei.
Meciul a inceput in forta, s-a jucat pe contre si in viteza, ocaziile curgand de la o poarta la alta fara pauza. La acel moment am inceput sa prindem speranta ca este momentul unui nou inceput pentru echipa noastra cu Edi Iordanescu pe banca. Am jucat dezinvolt si fara frica, avand ocazii bune de a marca prin Mitrita si Ratiu. Si echipa elena a jucat destul de bine in prima repriza, iar in minutul 22 inscriu, dar golul este anulat pe motiv de offside dupa ce initial fusese validat atat de central cat si de asistent. Totusi, acestia s-au consultat intre ei, si au anulat reusita echipei Greciei. Si pe buna dreptate zic, intrucat a fost un offside vizibil cu ochiul liber.
O prima repriza interesanta si promitatoare, insa grecii intra  la vestiare cu avantaj de un gol intrucat reusesc sa marcheze in minutul 39 prin Bouchalakis la o neatentie mare in apararea noastra.
Din pacate, a doua repriza este una anosta, parand ca discursul lui Edi de la pauza nu a avut efect asupra tricolorilor. Ca si consolare, daca putem sa spune asta, nici grecii nu au fost cine stie ce, parca s-ar fi inteles cu ai nostri sa le faca un cadou de ziua lor nationala (glumesc, evident…).
Introducerea in teren a lui Octavian Popescu si a lui Florin Tanase nu a schimbat cu nimic cursul jocului, ba chiar consider ca l-a precipitat si mai mult. Tehnica si floricelele celor doua “talente” nu au facut decat sa ne lase inca o data un gust amar tragand aceeasi vesnica concluzie ca degeaba ai talent, daca nu esti consecvent si serios in ce faci.
Am mai avut o ocazie mare prin Andrei Ivan spre finalul partidei, insa mingea a lovit vinclul portii si a iesit afara din teren.
Pe langa debutul lui Octavian Popescu, mai notez si pe cel al lui Dragusin, care a parut putin timorat, insa fara probleme mari in aparare in timpul acestui joc.
Meciul s-a incheiat cu victoria oaspetiilor, insa consider ca un meci egal era mai echitabil dupa cum s-a desfasurat jocul.

România: 1. Niţă – 2. Raţiu, 6. Chiricheş-cpt., 17. Rus (4. Drăguşin ‘87), 22. Camora (3. Toşca ‘75) – 18. R. Marin, 23. Bordeianu (13. Mihăilă ‘75) – 20. Mitriţă (21. Popescu ‘62), 8. Cicâldău, 10. Maxim (11. Ivan ‘62) – 9. Puşcaş (19. Tănase ‘61).

Grecia: 1. Vlachodimos – 14. Rota, 22. Mavropanos, 17. Hatzidiakos, 21. Tsimikas – 20. Mantalos-cpt. (15. Chatzigiovanis ‘81), 23. Siopis, 5. Bouchalakis (19. Douvikas ‘57) – 18. Limnios (11. Bakasetas ‘57), 7. Giakoumakis (16. Pavlidis ‘72), 10. Pelkas (8. Alexandropoulos ‘81). Selecţioner: Gustavo Poyet

Concluziile sunt foarte simple: trebuie sa ne concentram mai mult la fazele din aparare, inchizatorii trebuie sa fie mai rapizi, in atac la fel lipseste concentrare si demarcarea buna si trebuie sa lasam dibringurile inutile pentru jocul din fata blocului. Ca sa ne putem califica la urmatorul european mai avem mult de muncit.
Dar sa fim optimisti, e doar un prim joc, iar Edi Iordanescu a dovedit la echipele de club pe care le-a antrenat ca poate aduce rezultate bune!
Gabriel Patru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *