Au trecut 32 de ani de la înființarea CJ HUNEDOARA
Aniversăm astăzi 32 de ani de la înființarea Consiliului Județean Hunedoara. În 16 aprilie 1992, s-a desfășurat ședința de constituire și a fost stabilită prima componență a CJ Hunedoara.
În acești 32 de ani, instituția a cunoscut o dezvoltare permanentă și a devenit unul dintre pilonii administrației publice locale, onorându-și misiunea, valorile și viziunea asumate de-a lungul timpului.
Acum, la împlinirea a 32 de ani de activitate, Consiliul Județean Hunedoara traversează cea mai prosperă perioadă de la înființarea sa, prin fondurile de dezvoltare atrase, prin proiectele de investiții pe care le derulează la nivelul județului Hunedoara și prin domeniile de interes public pe care le gestionează, împreună cu instituțiile din subordine.
”Se cuvine să mulțumim tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestei instituții, așa cum o știm noi astăzi, iar celor care nu mai sunt printre noi le aducem un omagiu și le datorăm recunoștința noastră. Împreună, am transformat Consiliul Județean Hunedoara într-o instituție solidă și respectată atât în Regiunea Vest, cât și în țară” transmit cei de la Deva.
La Mulți Ani, Consiliul Județean Hunedoara!
Toate reacţiile: